Dinamo a încheiat amicalul, disputat la Săftica, cu o remiză, 2-2, cu Chindia Târgoviște, dar căpitanul Dan Nistor s-a accidentat.
Golurile dinamoviștilor au fost înscrise de Dan Nistor în minutul 9, dintr-un penalty obținut de Andreas Mihaiu, și de atacantul italian Mattia Montini în minutul 70 al partidei, dar liderul roș-albilor, accidentat, a fost înlocuit în minutul 39 cu Robert Moldoveanu.
„Nu știm deocamdată dacă va juca în meciul cu Viitorul, așteptăm examenul medical și vom vedea. Nu cred că e o problemă mare, a suferit o contractură. Mâine vom afla dacă joacă, în cursul dimineții vom primi rezultatul investigațiilor”, a spus managerul general Florin Prunea conform gsp.ro.
Dinamo va juca primul meci oficial al sezonului 2019 – 2020 al Ligii 1 Betano, luni, 15 iulie, ora 21:00, în deplasare, pe terenul Viitorului.
Cum a arătat Dinamo în ultimul amical al verii.